ORDONANTA DE URGENTA nr. 97 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copiiEMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 8 octombrie 2007
In conformitate cu dispozitiile art. 49 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap, consacrandu-se dreptul copiilor la ocrotire speciala, sub forma alocatiilor acordate de stat, fara nicio discriminare sau conditionare. In prezent, alocatia de stat pentru copii este platita de mai multi ordonatori de credite, ceea ce conduce la cheltuieli administrative si de gestionare nejustificat de mari. In plus, exista un numar important de copii care, in functie de participarea scolara, pot avea un parcurs variabil intre sistemul de plata al Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de anse si cel al Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, ceea ce conduce la intarzieri ale platii alocatiei de stat pentru perioade mai mari de timp. Totodata, este necesara pregatirea preluarii platii acestei prestatii de catre Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, care se infiinteaza la inceputul anului 2008, fapt pentru care este necesar a se adopta masuri imediate pentru preluarea de la toti ordonatorii de credite a platii alocatiei de stat pentru copiii cu handicap, precum si pentru cei inscrisi in unitatile scolare din subordinea altor organe ale administratiei publice centrale de specialitate. Neadoptarea cadrului normativ necesar, prin utilizarea procedurii de legiferare pe calea ordonantei de urgenta, va conduce la imposibilitatea preluarii in conditii optime a platii alocatiei de stat si, respectiv, la neasigurarea continuitatii platii acestei prestatii pentru un numar mare de copii. Aceste elemente constituie situatii extraordinare si vizeaza interesul public. In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta. ART. I Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 1. - (1) Se instituie alocatia de stat pentru copii ca forma de ocrotire a statului acordata tuturor copiilor, fara discriminare. (2) Beneficiaza de alocatie de stat pentru copii toti copiii in varsta de pana la 18 ani." 2. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 3. - (1) Cuantumul alocatiei de stat pentru copii este de 0,35 lei lunar si se majoreaza anual, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de anse." 3. La articolul 4, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins: "(2^1) Pentru copiii pentru care s-a stabilit masura de protectie speciala prevazuta la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, alocatia de stat pentru copii se plateste reprezentantului legal al copilului, stabilit in conditiile legii." 4. La articolul 4, dupa alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4), (5), (6) si (7), cu urmatorul cuprins: "(4) Alocatia de stat pentru copiii prevazuti la alin. (2^1) se vireaza in conturile personale deschise pentru acestia de catre reprezentantii legali. Sumele cu titlu de alocatie de stat pentru copii se capitalizeaza pana la implinirea de catre acestia a varstei de 14 ani. Dupa implinirea de catre titular a varstei de 14 ani, alocatia de stat poate fi platita direct acestuia, cu respectarea conditiei prevazute la alin. (3), sau, in functie de optiunea acestuia, poate fi capitalizata in continuare in contul personal al acestuia, pana la implinirea varstei de 18 ani. (5) Alocatia de stat platita in conditiile prevazute la alin. (4) se acorda titularului la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani. (6) In cazul decesului copilului prevazut la alin. (2^1), sumele cu titlu de alocatie de stat platite conform alin. (4) se fac venit la bugetul de stat. (7) In cazul in care pentru copilul prevazut la alin. (2^1) masura de protectie speciala prevazuta la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare, inceteaza sau se modifica, alocatia de stat se va acorda potrivit situatiei in care se afla copilul." 5. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 5. - Lunar, serviciile de stare civila ale consiliilor locale comunale, orasenesti, municipale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti comunica directiei de munca si protectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare directii teritoriale, situatia privind copiii care au decedat." 6. La articolul 6, alineatele (2) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: "(2) Cererea se face, in numele copilului, de catre persoanele prevazute la art. 4 alin. (1), (2) si (2^1). ................................................................. (4) Dreptul la alocatia de stat pentru copii se stabileste incepand cu luna urmatoare celei in care s-a nascut copilul, iar plata drepturilor se face incepand cu luna urmatoare depunerii cererii." 7. La articolul 6, dupa alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu urmatorul cuprins: "(7) In cazul in care achitarea drepturilor de alocatie de stat pentru copii se face prin mandat postal, plata acesteia se suspenda daca timp de 3 luni reprezentantul legal al copilului nu a incasat drepturile cu titlu de alocatie de stat. Reluarea in plata, inclusiv cu plata drepturilor restante, se face pe baza de cerere scrisa intocmita de reprezentantul legal al copilului, care se inregistreaza la directia teritoriala." 8. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 9. - Contestatiile formulate impotriva modului de stabilire si de plata a alocatiei de stat pentru copii se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare." 9. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 10. - (1) Fondurile pentru plata alocatiei de stat pentru copii, precum si pentru cheltuielile cu administrarea si transmiterea drepturilor se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de anse. (2) Plata alocatiei de stat pentru copii se realizeaza prin mandat postal, cont curent personal sau cont de card. (3) In cazul achitarii drepturilor de alocatie de stat in cont curent personal sau cont de card, directiile teritoriale efectueaza plata prin unitatile bancare, pe baza de borderou, cu plata unui comision bancar. (4) Comisionul bancar prevazut la alin. (3) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate si va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, intre directiile teritoriale si unitatile bancare." 10. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins: "Art. 11. - In aplicarea prezentei legi, precum si pentru reglementarea modalitatilor de stabilire si plata a drepturilor se emit norme metodologice, care se aproba prin hotarare a Guvernului." ART. II (1) In vederea efectuarii de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de anse a platii alocatiei de stat pentru copii, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale care au in subordine unitati de invatamant, prin structurile teritoriale deconcentrate, precum si directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucuresti, vor pune la dispozitia directiilor teritoriale bazele de date complete cu beneficiarii alocatiei de stat pentru copii si reprezentantii legali ai acestora, pana la data de 1 noiembrie 2007. Raspunderea asupra corectitudinii bazelor de date revine institutiilor care le-au intocmit si predat. (2) Elevii inscrisi in unitatile de invatamant private acreditate ori autorizate in conditiile legii vor fi cuprinsi in bazele de date furnizate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. (3) Sumele aferente alocatiilor de stat pentru copii achitate din bugetul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, neridicate de catre persoanele in drept, se utilizeaza in continuare, in cadrul termenului de prescriptie prevazut de lege, pentru plata acestor drepturi. (4) In vederea aplicarii prevederilor alin. (1)-(3) se pot elabora instructiuni care se aproba prin ordin comun al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului sau, dupa caz, al ministrului internelor si reformei administrative ori al ministrului apararii. ART. III In termen de 60 de zile de la publicarea prezentei ordonante de urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de anse va supune aprobarii prin hotarare a Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta. ART. IV (1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu exceptia prevederilor art. I, care intra in vigoare la 1 ianuarie 2008. (2) Plata alocatiei de stat pentru copiii preluati de la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, de la institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si de la celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale care au in subordine unitati de invatamant, precum si pentru copiii cu handicap se asigura din bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de anse, incepand cu drepturile aferente lunii ianuarie 2008. (3) Plata alocatiei de stat pentru copii in anul 2007, precum si a sumelor restante, cu respectarea termenelor de prescriptie prevazute de lege, se efectueaza potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 591/1993 privind masurile pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la gestionarea fondurilor, stabilirea si plata alocatiei de stat pentru copii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. V Incepand cu luna ianuarie 2008, cuantumul alocatiei de stat pentru copii, prevazut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 61/1993, republicata, se stabileste la 32 lei. ART. VI Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica, dupa aprobarea acesteia din urma prin lege, dandu-se textelor o noua numerotare.
"Art. 1. - (1) Se instituie alocatia de stat pentru copii ca forma de ocrotire a statului acordata tuturor copiilor, fara discriminare. (2) Beneficiaza de alocatie de stat pentru copii toti copiii in varsta de pana la 18 ani."Eu nu înţeleg cum pot primi alocaţie toţi elevii fără discriminare, exceptând cei peste 18 ani. Este revoltator ce se întâmplă şi nu pentru că nu voi mai ărimi eu alocaţie. Şi nici pentru că împreună cu mine încă vreo câteva sute de mii. Ci pentru că este dreptul nostru la acel venit. Fie el cât de mic, guvernul ne lasă fără el.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu